De ce am ales să creez retreaturi ciclice?
Într-o lume tot mai haotică, grăbită să ne uniformizeze și să ne desprindă de ritmurile naturale ale vieții, am simțit nevoia să creez un spațiu în care să ne reamintim ce înseamnă echilibrul. De aceea, am ales să organizez aceste retreaturi ciclice, aliniate energetic cu elementele naturii: focul, pământul, apa, aerul și eterul, pentru a ne reconecta, pe rând, la fiecare forță care ne susține existența.
Mulți oameni mă întreabă adesea de unde am atâta energie, cum reușesc să zâmbesc mereu, cum de pot face atâtea lucruri fără să mă epuizez. Cei care m-au cunoscut personal, la spa-ul Luna Day, știu deja răspunsul: eu nu cred în vacanțele lungi și impuse de calendar, ci în pauzele ascultate cu inima! Nu aștept momentul potrivit pentru un „all inclusive”, ci îmi ofer momente de respiro atunci când corpul și sufletul mi le cer.
Pentru mine, o pauză de 3 ore în care mă retrag, respir conștient și mă încarc în liniște valorează mai mult decât două săptămâni la plajă într-un resort aglomerat. Acesta este ritmul care mă menține vie, prezentă și conectată.
Noi oamenii, nu suntem meniți să ne oprim de tot. Dacă inima, plămânii sau creierul s-ar opri complet, viața ar înceta. Dar putem încetini respirația, putem opri gândirea analitică și ne putem oferi momente de odihnă conștientă, în care energia se reface natural.
Acesta este spiritul retreaturilor mele: O revenire la ritmul viu și inteligent al naturii din noi! ❤
Corpul nostru nu este o mașină care trebuie „reparată” când se strică. El este o ființă vie, inteligentă, sensibilă, profund înțeleaptă. Este alcătuit din aceleași elemente ca natura și trăiește în același ritm cu ea: respiră ca pădurea, curge ca apa, se reînnoiește ca pământul primăvara și se retrage ca frunzele toamna. Această inteligență tăcută știe exact când să se oprească, când să se odihnească, când să pornească din nou. Tot ce are nevoie este să i se dea spațiu să o facă.
Am ales să creez retreaturi ciclice, aliniate cu anotimpurile și cu principiile ayurvedice
Am înțeles că sănătatea nu e ceva ce obținem, ci ceva ce întreținem în mișcare. Ea nu este un rezultat, ci un dans continuu între acțiune și odihnă, între foc și apă, între expansiune și retragere.
Atunci când încetăm să ne opunem ciclurilor naturale, corpul își recapătă fluxul, iar viața devine mai simplă, mai clară, mai ușoară.
Ayurveda ne învață că fiecare anotimp vine cu propria lui energie, cu propria lecție. Dacă primăvara curățăm, vara trăim intens, toamna eliberăm și iarna ne regenerăm, corpul se simte sprijinit, nu forțat. În schimb, dacă îl împingem să funcționeze identic în fiecare lună a anului, se rupe din armonia sa, exact ca un râu blocat de un baraj, viața din noi își pierde curgerea.
Așa a luat naștere Calendarul Ayurvedic 2025–2026. O călătorie gândită nu ca o serie de evenimente, ci ca un proces ciclic de curățare, regenerare și echilibrare.
Fiecare retreat este o etapă a unui drum care ne readuce acasă, în ritmul nostru natural. Toate au fost așezate cu intenție: acolo unde natura se transformă, ne transformăm și noi. Nu e o întâmplare. Nu e un program sezonier de wellness. Este o artă de a trăi în ritmul vieții, un ritual al reîntoarcerii la echilibru, inspirată din știința ancestrală Ayurveda.
Prin aceste retreaturi nu ofer doar o experiență de relaxare, ci o invitație la reconectare: cu tine însuți, cu pământul, cu respirația ta, cu corpul tău. Ele sunt felul meu de a reaminti oamenilor că adevărata vindecare nu se găsește într-un tratament, ci în revenirea la ritm: ritmul naturii, ritmul inimii, ritmul respirației.
Cum ajută retreaturile ciclice să ne susținem corpul
Fiecare retreat pe care îl ofer este gândit să lucreze simultan pe trei niveluri: fizic, emoțional și energetic. Așa cum o floare nu poate înflori doar din apă sau doar din soare, și vindecarea are nevoie de mai multe straturi care se ating, se hrănesc și se completează reciproc.
La nivel fizic
Tot ce facem în cadrul retreaturilor noastre: de la masaj, saună și ciubăr, până la mâncare și ceaiurile alese cu grijă, este menit să susțină procesul natural al corpului de curățare și regenerare celulară.
- Drenajul limfatic ajută organismul să elimine toxinele
- Masajul cu uleiuri calmează sistemul nervos și aduce o stare de siguranță interioară
- Sauna și căldura blândă reactivează circulația și fluxul vital
- Hrana este adaptată fiecărui sezon: primăvara mai ușoară, vara mai răcoritoare, iarna mai hrănitoare, pentru ca digestia și imunitatea să se simtă sprijinite, nu forțate.
În Ayurveda, corpul nu se „repară”, ci se sprijină. El știe să se regleze singur atunci când îi oferim spațiu, odihnă și ritm.
La nivel emoțional
Trupul și emoțiile nu pot fi separate, ele dansează împreună. Fiecare element din natură are o vibrație emoțională care se regăsește și în noi:
- Apa curăță tristețea și ne ajută să lăsăm să plece ce e vechi
- Focul transformă furia și tensiunea în claritate și curaj
- Aerul aduce libertate, ajutând gândurile să se elibereze
- Pământul oferă stabilitate și ancorare
- Eterul, spațiul subtil dintre lucruri, aduce liniște și sens
Prin mișcare, respirație, atingere și ritual, emoțiile blocate se dizolvă natural. În aceste retreaturi nu „vindecăm” emoțiile, ci le ascultăm și le oferim un loc unde să se liniștească. Iar când sunt ascultate, ele se transformă în resurse: în înțelepciune, în claritate, în iubire.
La nivel energetic
Ayurveda numește energia vie a corpului Prana: suflul subtil care ne dă viață, inspirație și prezență. Atunci când Prana curge liber, ne simțim vii, ușori, conectați. Când fluxul se blochează, apar oboseala, neliniștea și boala. Tocmai de aceea, toate retreaturile sunt concepute să reactiveze această curgere a vieții prin:
- Respirație conștientă
- Relaxare profundă
- Căldura saunei
- Atingerea blândă prin intermediul masajului
- Mișcare lentă în mijlocul naturii
Toate acestea contribuie la o „reîncărcare subtilă”, în care energia nu este consumată, ci renăscută din interior. Senzația de a te ‘simți din nou viu’ este semnul că Prana s-a întors la fluxul ei natural.
Cine poate participa la retreaturile ciclice?
Fiecare dintre noi suntem formati din două principii esențiale: solar și lunar, masculin și feminin. În natură, aceste energii nu se exclud, ci se completează într-o mișcare continuă de echilibrare.
Femeia poartă blândețea și curgerea apei, puterea de a hrăni și de a transforma prin sensibilitate.
Bărbatul întruchipează focul: forța clară, direcția, stabilitatea care protejează și susține. Împreună, ele țes armonia vieții.
De aceea, retreaturile mele se adreseaza atât femeilor, cât și bărbaților, pentru că vindecarea adevărată se întâmplă doar atunci când cele două principii se recunosc și se onorează reciproc.
Femeile au nevoie, uneori, să se ancoreze mai adânc în pământ fără să-și stingă lumina interioară, iar bărbații au nevoie să se relaxeze în propria ființă fără teama de a-și pierde forța.
Când energia apei și a focului se întâlnesc cu respect și conștiență, se naște o stare de echilibru care se reflectă nu doar în corp, ci și în lumea din jurul nostru. Este dansul lui Shiva și Shakti, forța și blândețea, acțiunea și receptivitatea, unite într-un singur flux viu, care curge prin fiecare dintre noi.
Cum sprijină ciclicitatea sănătatea noastră?
Onorarea ciclicității nu este doar o idee ayurvedică, ci o atitudine spirituală față de viață. Înseamnă să accepți că nu totul trebuie să fie productiv, că odihna nu e un eșec și că sfârșitul unui ciclu nu înseamnă pierdere, ci spațiu pentru renaștere.
Natura ne arată permanent această lecție: nimic nu înflorește tot timpul, nimic nu moare cu adevărat. Totul se transformă. Așa e și cu noi: atunci când învățăm să respectăm etapele prin care trecem: curățare, hrănire, retragere, regenerare, viața din noi începe să curgă din nou liber.
În fiecare an, revenim în același punct, dar mai conștienți, mai blânzi, mai înțelepți, viața nu este o linie dreaptă, ci o spirală, ce trebuie urmărită și onorată pentru a ne simți vii și împliniți. Când trăim în acord cu anotimpurile, corpul își recapătă ritmul natural și, odată cu el, sănătatea.
Beneficiile Ciclicității
✔ Previne epuizarea cronică, pentru că oferim corpului momente clare de curățare și refacere
✔ Reglează hormonii și sistemul nervos, printr-un ritm stabil care creează siguranță interioară
✔ Îmbunătățește digestia și imunitatea, pentru că focul digestiv este hrănit corect în fiecare sezon
✔ Reduce anxietatea și stresul, atunci când mintea învață să urmeze ritmul corpului, nu să-l forțeze
✔ Clarifică gândirea și intuiția, prin detoxifiere constantă și odihnă mentală
✔ Activează recunoștința și sensul, pentru că ne face să simțim că fiecare etapă, chiar și cea mai lentă, are rostul ei
De-a lungul anilor, am observat că oamenii nu se îmbolnăvesc doar din alimentație greșită sau stres. Se îmbolnăvesc pentru că trăiesc în afara timpului lor natural. Fac același lucru în fiecare lună, mănâncă la fel, gândesc la fel, se mișcă la fel, iar corpul, care este ciclic, nu mai știe când să se odihnească și când să se regenereze.
Ciclul Vindecării – O reîntoarcere la viață
Fiecare anotimp poartă o forță, o lecție, o chemare. Atunci când le urmăm conștient, viața devine mai blândă, mai curgătoare, mai plină de sens. Am creat acest calendar nu pentru a oferi „evenimente”, ci pentru a deschide porți de întoarcere la viața adevărată: acea viață în care corpul, mintea și sufletul respiră în același ritm cu pământul.
Ciclurile naturii sunt medicamentul nostru uitat
Fiecare retreat este o etapă din această spirală:
– Octombrie: Curățare
– Noiembrie: Foc interior
– Februarie: Respirație și blândețe
– Aprilie: Renaștere
– Iunie: Claritate
– August: Împământare
– Octombrie din nou: Resetare si curatare
– Noiembrie din nou: Recunoștință și liniște
Ayurveda poate părea un cuvânt străin sau complicat, dar sensul lui este de o simplitate profundă: în sanscrită, înseamnă „știința vieții”. Nu o știință abstractă, ci acea cunoaștere pe care fiecare dintre noi o poartă în mod natural în interior, în instinctele noastre, în respirația noastră, în felul în care corpul știe singur ce are nevoie.
A trăi în spiritul Ayurvedei nu înseamnă teorii complicate sau ritualuri sofisticate, ci pași simpli, respirații conștiente și prezență. Este arta de a fi în acord cu viața, clipă de clipă, este arta de a da spațiu și timp corpului nostru de a se echilibra și vindeca pe toate nivelurile. Fiecare retreat este plasat exact acolo unde energia naturii cere echilibru, astfel încât corpul să poată reveni, cu blândețe, la ritmul lui firesc. Nu forțăm, nu accelerăm, ci învățăm să curgem împreună cu timpul.
11, 12 Octombrie 2025 – Curățare limfatică & Renaștere Vitală
Toamna este anotimpul eliberării. Frunzele cad, râurile se limpezesc, iar corpul nostru caută același lucru: să lase în urmă greutățile verii. Acest retreat sprijină procesul natural de curățare prin drenaj limfatic, saună, ciubăr și masaje calde. Apa, elementul dominant al sezonului, devine vindecătoare, ne spală nu doar trupul, ci și emoțiile stagnante. Este o curățare blândă, care redă corpului ușurință, claritate și vitalitate.
29, 30 Noiembrie 2025 – Focul Digestiv & Puterea Interioară
Pe măsură ce frigul se instalează, corpul își aprinde focul interior, Agni, sursa digestiei, a imunității și a forței vitale. În Ayurveda, echilibrul focului înseamnă claritate și energie constantă. Prin hrană caldă, condimente naturale, masaje cu uleiuri și exerciții de respirație conștientă, sprijinim corpul să-și mențină căldura și puterea fără a forța. Este o etapă de transformare și introspecție, o pregătire blândă pentru iarna care urmează.
14, 15 Februarie 2026 – Respiră, Iubește, Eliberează
La mijlocul iernii, natura tace, dar mintea devine agitată, iar inima caută căldură și contact uman. Acest retreat este ca o gură de aer proaspăt: aduce relaxare, spațiu interior și reconectare. Prin respirații pranice, masaj delicat, ceaiuri florale și momente de tăcere, echilibrăm energia vântului (Vata), aducând corpului stabilitate și sufletului pace. Este o perioadă dedicată respirației, blândeții și iubirii de sine.
25, 26 Aprilie 2026 – Primăvara Interioară & Energie Creativă
Primăvara aduce renaștere: pentru natură și pentru noi. După luni de liniște, corpul începe să se trezească și să ceară mișcare, lumină, inspirație. În acest retreat, echilibrăm energia Kapha (pământ și apă), care, dacă stagnează, aduce greutate și letargie. Prin alimentație ușoară, mișcare conștientă, masaje energizante și exerciții de respirație, redăm corpului vitalitatea și minții claritatea. Este un timp al reînnoirii și al creativității, o primăvară și în afara, și înăuntrul nostru.
20, 21 Iunie 2026 – Lumina Solară & Claritatea Minții
Solstițiul de vară este momentul expansiunii maxime – ziua e lungă, energia e în plină forță, dar și riscul de a ne „arde” este mare. Acest retreat ne învață să păstrăm echilibrul în mijlocul intensității. Prin masaje răcoritoare, ceaiuri calmante, alimentație ușor digestibilă și meditație sub cerul liber, temperăm focul interior (Pitta), redând minții răcoare și claritate. Învățăm să trăim plin, dar cu moderație – cu inima deschisă, dar cu rădăcinile stabile.
22, 23 August 2026 – Recolta Interioară & Recunoștința
Sfârșitul verii este momentul recunoștinței și al bilanțului. Privim roadele muncii de peste an, dar și oboseala lăsată de lunile de foc. Prin împământare, băi calde, masaje lente și ritualuri de mulțumire, calmăm energia Pitta și hrănim blândețea interioară. Pregătim corpul și mintea pentru tranziția către toamnă, când aerul devine mai uscat și energia Vata începe să crească. Este un timp de împăcare, acceptare și reconectare cu ritmul natural al vieții.
10, 11 Octombrie 2026 – Curățare Profundă & Resetare Energetică
Toamna revine cu chemarea curățării și a reînnoirii. După un an de transformări, corpul simte nevoia să elibereze ceea ce s-a acumulat. Prin drenaj limfatic, saună, băi calde și respirație conștientă, curățăm limfa, relaxăm sistemul nervos și redăm corpului ușurința. Este momentul simbolic al resetării — o spălare interioară care aduce claritate, vitalitate și liniște.
28–29 Noiembrie 2026 – Reîntoarcerea la Esență
Anul se încheie în liniște, în introspecție și în recunoștință. Prin focul blând al saunei, respirație lentă și meditație, coborâm în tăcerea care vindecă. Curățăm agitația mentală și tensiunile acumulate, lăsând loc pentru o stare de prezență și echilibru. Este momentul în care focul nu mai arde, ci luminează din interior: simbol al înțelepciunii și al împăcării cu sine.
Călătoria completă – Un an de reechilibrare
Fiecare retreat este o poartă către un nou anotimp interior: o etapă firească a transformării prin ritm, natură și ascultare. Împreună, ele formează un ciclu complet de reechilibrare: un dans între curățare și hrănire, între căldură și răcoare, între introspecție și bucurie.
În acest calendar ayurvedic, nu vindecăm prin efort, ci prin revenirea la ritm. Pentru că atunci când trăim în armonie cu natura, viața din noi începe să curgă din nou liber.



